Dinu Todoran nu poate uita perioada petrecută la FCSB! Tehnicianul a caracterizat drept plăcută experiența de pe banca roș-albaștrilor.
Fostul antrenor de la FCSB nu i-a uitat nici pe ultrașii din Peluza Nord și a avut un mesaj special pentru aceștia.
„În lupta pentru titlu totul va depinde de primul meci, unde FCSB întâlnește CFR. Dacă va câștiga CFR, sunt șanse mari ca ei să câștige campionatul”, a punctat Todoran.
Deși n-a rezistat foarte mult pe banca roș-albaștrilor, Todoran are amintiri plăcute din perioada petrecută la FCSB.
La începutul verii, Gigi Becali se afla în căutarea unui antrenor, după ce Toni Petrea a ratat titlul şi a plecat. Iniţiat, patronul FCSB a purtat negocieri cu Marius Şumudică, însă acestea n-au fost finalizate cu succes.
Spre surprinderea tuturor, în vară, Gigi Becali s-a orientat spre Dinu Todoran: „La Voluntari am găsit o atmosferă foarte bună, niște oameni care își doresc să facă performanță. La Steaua (n.r FCSB) m-am simțit foarte bine, oamenii au fost foarte corecți față de mine și a fost o experiență plăcută pentru mine.
Mă bucur că am antrenat o asemenea echipă. Nu a fost ușor să plec de acolo, aveam toate condițiile și vreau să le mulțumesc suporterilor din Peluza Nord, care au fost alături de mine. Fanii trebuie să fie în continuare alături de echipă”, a spus Dinu Todoran, conform Digi Sport.
La FCSB, Todoran a adunat doar două victorii în Liga 1, tot atâtea egaluri și o înfrângere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER